FRF, gaură uriașă în buget! Federația lui Răzvan Burleanu caută sponsori! De unde poate veni salvarea

FRF, gaură uriașă în buget! Federația lui Răzvan Burleanu caută sponsori! De unde poate veni salvarea
  • Publicat:
  • Actualizat:

FRF este la un pas să se trezească cu o gaură uriașă în buget. Principalul sponsor și-ar fi anunțat retragerea, iar forul condus de Răzvan Burleanu a demarat căutările pentru aducerea unor noi companii alături de instituția care conduce fotbalul românesc.

Federația Română de Fotbal rămâne fără principalul sponsor! Telekom a anunțat că nu va prelungi contractul scandent la finalul acestui an. Astfel, FRF va pierde 1 milion de euro, adică o treime din banii veniți din sponsorizări.

FRF, gaură de 1 milion în buget! Federația lui Răzvan Burleanu caută sponsori

Ratarea calificării la Euro 2020, după eșecul cu Islanda, dar și tot parcursul dezastruos din octombrie, au efecte dintre cele mai dure pentru Federația condusă de Răzvan Burleanu. Telekom a decis să renunțe la parteneriatul care datează din 2015, iar FRF se vede nevoită să înceapă negocieri cu alte companii, anunță Gsp.

Răzvan Burleanu ar fi primit răspuns negativ din partea mai multor companii cu nume mari, iar Petrom a ales colaborarea cu Viitorul lui Gică Hagi.

Totuși, salvarea ar putea veni de la Cosmin Gabrian. Acesta s-a alăturat Federației în timpul pandemiei, după ce a lucrat timp de 8 ani în Procter&Gamble. Misiunea șefului departamentului comercial ar fi chiar găsirea unui sponsor capabil să redreseze bugetul FRF, iar acesta ar putea fi chiar P&G.

FRF e în pierdere, însă crează un fond de solidaritate pentru ajutorarea membrilor afiliați

Federaţia Română de Fotbal a creat un fond de solidaritate de 1,7 milioane de euro, banii urmând a fi împărţiţi în mod egal către toate cluburile afiliate în vederea acoperirii din cheltuielile legate de COVID-19. Fiecare membru afiliat va primi aproximativ 5.000 de euro în cont începând de săptămâna viitoare.

”Federația Română de Fotbal va oferi membrilor afiliați un sprijin financiar în valoare totală de 1,688 milioane de euro, sumă ce va fi distribuită în mod egal.
Decizia a fost luată ca urmare a stabilității financiare a FRF și a garanțiilor primite de la partenerii comerciali ai instituției, fiind înlesnită de măsurile preventive implementate de Federație.
Această hotărâre nu va afecta activitatea la nivelul loturilor naționale sau subvențiile pentru competițiile FRF”, a anunțat FRF.

Anghel Iordănescu îl felicită pe Răzvan Burleanu

După cele trei eșecuri consecutive, 1-2 cu Islanda, în barajul pentru calificarea la Campionatul European și 0-4 cu Norvegia, respectiv 0-1 cu Austria, în Liga Națiunilor, selecționerul Mirel Rădoi a fost criticat în nenumărate rânduri pentru strategia sa de la echipa națională, însă Anghel Iordănescu sare în apărarea lui și crede că Burleanu a procedat corect prin confirmarea acestuia la națională.

„Este un reproș pe care-l fac celor de la FRF. Au adus un antrenor străin, pe Christoph Daum, care nu cunoaștea fotbalul românesc, caracteristicile noastre, mentalitatea noastră. A fost un pas greșit al celor de la FRF. Apoi a venit Cosmin Contra.

Mă bucur că Răzvan Burleanu este un om de cuvânt, mi-a plăcut că i-a luat apărarea lui Mirel Rădoi. Trebuie să continue Rădoi. Avem 20 de milioane de selecționeri. Fiecare știe ce este de făcut, dar responsabilitatea este a unei singure persoane”, a spus Anghel Iordănescu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×